Din viata unei escorte

Asaaaa…Ascultand de sfatul unui membru al acestui forum  sa nu mai scriu aberatii pe topicul personal 😀 sa nu ma certi acum iar : si pentru ca mi s-a parut o idee interesanta de la bun inceput, am decis sa imi exprim si eu punctul de vedere cu privire la intalnirile avute. Bune sau mai putin bune, consider ca nu este un lucru tocmai rau sau incorect sa impartasesc din aceste experiente. Astfel, se poate privi si din perspectiva unei escorte,a mea evident in cazul de fata, asa cum decurge o intalnire sau alta, reusita sau nu etc.

Am citit ce s-a tot dezbatut pe aici in legatura cu subiectul dat, un motiv pentru care am decis sa ma las dusa de muza scrisului fiind tocmai aprecierile nu tocmai corecte ale membrilor, mai bine zis doar a unora dintre ei, in care erau mai mult decat siguri ca majoritatea recenziilor de acest tip vor fi negative. In prima faza, rusine cred ca fost, apoi grija sa nu fiu judecata  dar am ajuns la concluzia ca sunt cam ipocrita daca o port  de nu mi-am scris parerile pana acum. Ca am, si eu ca toti si toate de pe acest forum. Am descoperit ca imi place sa ma fac auzita, daca nu in viata personala unde este mai mult haos, macar virtual.

Iata, ca se pare ca ne mai si inselam  In calitate de „escorta” asta in varianta dulce, voi puteti spune cum doriti, personal am luat in serios ceea ce fac. Poate nu de la inceput, recunosc, dar trecand timpul printre multitudinea de barbati intalniti, veniti pentru…sex (ca doar nu pentru o lectura) si experiente, Eu, Claudia, am vrut sa vad si omul, sa-l simt atat cat imi este permis. Atunci, mi-am lasat prejudecatile la o parte, si am incercat pe cat posibil sa gasesc ceva de care sa ma leg chiar daca uneori din partea mea nu a existat atractie fizica sau de oricare alta natura. Am descoperit ca frumusetea este pretutindeni sub forme diverse si uratul apare atunci cand ceva din spiritul omului este putrezit. Asa ca, lucrurile, au devenit mai simple pentru mine Azi.

Pana acum putin timp, daaaa recunosc, eram cum s-ar spune groaznica! Ei bine de ceva timp lucrurile s-au schimbat, incerc sa ajung intr-un punct nu perfect dar macar ideal, si intorcandu-ma la ideea de baza…doresc sa anunt ca nu vorbesc ca sa nu tac, nu caut sa ma „promovez sau sa ies in evidenta…Vreau doar sa impartasesc lucrurile, asa cum se desfasoara ele prin ochii mei. Experiente atat pozitive cat si mai putin placute! De…asta-i viata 🙂 Iar ca in orice lucru pe care il intreprindem, a fi escorta, craita smd iti asumi toate aceste lucruri.

Iti asumi jignirile, umilintele, iti asumi ca lumea te poate condamna cu toata severitatea,sa fi gresit inteleasa, iti asumi..ca nu iti mai poti alege de fiecare data partenerii, ca exista o mare probabilitate ca persoana de langa tine sa nu iti placa. Nu? Dar de regula, la drum se pleaca cu tot acest sumar de cunostinte, asadar (si aici vorbesc strict de doamnele care decid singure daca „isi vand trupul’ ori nu si care isi mai folosesc si acea parte a organismului numit creier) lamentarea nu isi mai are rostul, stii ca vei deveni intima cu oameni inexistenti pentru tine pana atunci, pe care cu siguranta nici nu ti-i imaginai in ipostaze intime, nu-i considerai capabil de erotism, nici nu-i vedeai atunci cand drumurile voastre se intalneau in mersul spre casa, stiai doar ca sunt de sex opus tie, ca in loc de estrogen au testosteron si atat.

De asemenea nu te imaginai pe tine in astfel de ipostaze! Aici vine partea curioasa. Cand usa se deschide, va si ne intalnim, doi straini…Nu ne stim, doar vocea ne-am auzit-o sau am facut un schimb de mesaje si iata-va/ne intr-un asa moment in care trebuie sa ne cunoastem trupeste. Am aflat ca o femeie ce se vrea a fi escorta si nu o tarfa ieftina il va invita ce cel din fata sa in casa si il va face sa se simta asa cum doreste si cum are el nevoie. „Clientul” nu are nicio vina pentru supararile, toanele unui craite, le are si el pe ale sale, altfel cei doi nu s-ar mai intalni.

Nu este vinovat ca nu iti place chipul sau, tu deja ti-ai asumat acest aspect. Iar eu mi-am insusit, sau mi-am dat silinta macar, ca barbatul de langa mine sa fie tratat cu respect inainte de toate. Si am avut parte intr-un procentaj foarte mare de barbati faini care au avut grija unul cate unul sa-mi darame preconceptiile si care m-au uimit si pe care ii admir. De altfel, chiar gasind si eu la ei ceea ce cautam sau ceea ce aveam nevoie.

Asa ca…daca vreti sa ma certati sau nu, este la alegerea dumneavostra domnilor! daca doriti sa ma luati in ras pentru ce am spus si voi mai avea de zis „Faceti-o!” dar asa cum trebuie 🙂 Nu va pot cenzura si nici nu vreau de altfel.

Oricum, acesta perioada din viata mea, cat si acest forum, sincer spun, m-au invatat multe multe si bune si rele, noi, interesante (lucruri tabu), si urate sau chiar demoralizatoare, m-au facut atenta, sa inteleg, sa empatizez sa invat sa ascult, sa am rabdare si sa nu…judec. Da, sa nu judec! Dupa aparente, varsta, probleme etc. asa cum am spus mai sus. Aparentele pot insela, varsta este doar un numar (cine poate ucide spiritul/sufletul, acolo unde anii sunt doar un detaliu insingnifiant?), problemele de care ne lovim pot avea un ecou mai mult sau mai putin semnificativ asupra noastra si asupra relatiilor cu semenii nostrii. De aceea inainte sa judec, incerc sa inteleg omul din fata mea.

Eu, perfectiunea nu am atins-o, de multe ori, de foarte multe ori, am gresit fata de dumneavoastra stimati membri si imi cer scuze acum si aici. Poate de multe ori nu am raspuns, nu am onorat intalniri, am intarziat sau v-am suparat cu alte lucruri, poate nu m-am ridicat la inaltimea asteptarilor sau am fost indiferenta. Nu din rautate ci poate din pricina tineretii, mai am atat de multe de invatat mai mult ca sigur a lipsei de comunicare (am o mare problema in acest sens :slap2 ).

Acestea fiind spuse, am incercat sa explic putin ce se mai intampla si in mintea mea, pentru a fi mai usor inteleasa. Si sper ca m-am si facut, fara sa deranjez pe nimeni!

 

Cauti Servicii de masaj erotic?

☏0737534950 – 0737491573 – 0737492822

Masaj erotic Bucuresti Masaj erotic sector 1 Masaj erotic sector 2 Masaj erotic sector 3
Masaj erotic sector 4 Masaj erotic sector 5 Masaj erotic sector 6
Masaj erotic Piata Victoriei – Masaj erotic Piata Universitatii
Masaj erotic Piata Unirii-Masaj erotic Piata Romana-Masaj erotic Piata Alba Iulia

Erotic Masaj Bucuresti – Masaj Erotic Ador Bucuresti – Masaj Erotic Exploziv Ador Bucuresti 

Masaj Cu Finalizare Ador Bucuresti 

Masaj Fantezie Ador Bucuresti – Masaj Ador Bucuresti – Salon Masaj Erotic Ador Bucuresti

Saloane si servicii masaj erotic Bucuresti
Saloane si servicii masaj erotic sector 1
Saloane si servicii masaj erotic sector 2
Saloane si servicii masaj erotic sector 3
Saloane si servicii masaj erotic sector 4
Saloane si servicii masaj erotic sector 5
Saloane si servicii masaj erotic sector 6

Comentarii

Lasă un comentariu