Nu-ti ascunde emotiile

 

Dacă îți arați sentimentele, ești slab. Dacă nu-ți arați emoțiile, ești puternic, dar nimeni nu o să te întrebe vreodată dacă ești ok. Și fiind atât de puternic, parcă ești și mai predispus să suferi, pentru că nimeni nu o să te menajeze și-o să te facă să suferi fără mustrări de conștiință. De ce? Pentru că va crede că tu poți să duci totul!

Nu știu cum e mai bine, să te arați lumii așa cum ești sau să te prefaci că ești puternic?

Adevărat că nu-i putem împovăra pe ceilalți cu problemele noastre, dar suntem oameni, mai plângem, mai suferim, mai suntem și triști câteodată.

Și-n fond, cel care îți e prieten, dacă-ți e prieten, nu te va judeca pentru motivele pentru care ești trist, ci te va ajuta și va căuta să te scoată din hăul în care te afli.

Îmi place să fiu puternică, dar adesea îmi arăt tristețea, manipulez cu ea ce-i drept. De ce?

Pentru că așa vreau, pentru că uneori cei din jurul meu nu merită să-i protejez și pentru că simt și eu nevoia să fiu consolată. De ce să fiu eu cea puternică? De ce s-o fac pe supraomul? De ce să nu fiu eu așa cum sunt… un OM cu bune și rele!

Nu m-am născut să trec prin viață singură, nimeni nu s-a născut să fie singur, și dacă nici tristețile nu am voie mi le împart cu cineva, atunci înseamnă că nu are ce căuta lângă mine când sunt bucuroasă și veselă. Dacă cineva nu este capabil să mă suporte tristă, atunci nu merită să mă vadă radiind, nu merită să se bucure alături de mine și nu merită să-mi pierd vremea cu el sau cu ea…

E bine să fii puternic cu oamenii care încearcă să-și bată joc de tine, cu cei care te rănesc voit, cu cei care îți vor răul.

Da, atunci nu trebuie să te lași afectat și nici să le dai această satisfacție.

Cea mai bună decizie este să te îndepărtezi și să-i lași să-și caute altă victimă.

Dar cu apropiații, cu apropiații trebuie să fim noi înșine, să fim naturali, să fim așa cum suntem de obicei și să le arătăm emoțiile noastre.

Căci dacă ajungi să-ți ascunzi și supărările, atunci mai bine îmbrățișezi singurătatea decât să fii lângă niște oameni cărora nu le pasă. Și știți, nici măcar nu-i bine să îți înăbuși tristețea, nu-i bine s-o închizi înăuntrul sufletului tău, pentru că te va măcina și te va distruge.

Arătă-ți emoțiile dacă vrei să fii în armonie cu tine însuți. Arată-ți emoțiile și dă-le șansa să te iubească așa cum ești. Arată-ți emoțiile și vei fi împăcat!

Comentarii

Lasă un comentariu