
Desigur, după ce ți-am luat la pas mintea și am cunoscut-o. După ce ți-am dat motive temeinice să mă lași să-ți pătrund în zona la care nu mulți bărbați au acces.
Am să te pătrund și, pentru o noapte, am să-ți dau lumea peste cap. Poți să alegi tu poziția în care începem, pentru că, oricum, nu va conta cea în care vom termina.

Și când vom termina, te voi lăsa pe tine să-ți spui dacă a fost bine, dacă mai vrei ori, în caz contrar, ce mai lipsește.
Desigur, totul se poate regla din comunicare, căci niciunul dintre noi nu putem citi minți.

Momentan, îți scriu. Când se va lăsa seara, vom materializa. Acum, imaginează-ți două puncte de plăcere stimulate simultan.
Ambele în zona dintre picioare. Știu, zâmbești. Așa și trebuie – un bărbat trebuie să te facă să zâmbești, iar tu, la rândul tău, să-i produci aceeași reacție.

Și-n dragoste, și-n sex, egalitatea trebuie să se întâmple. Ah, să nu crezi că voi face magie-n pat, ci doar lucruri concrete, lucruri care te vor destinde, lucruri care te vor lăsa fără vlagă.
Magia o găsești la show-urile cu magicieni ori la cei care vând iluzii. În pat, tu cu mine, facem sex iubindu-ne.

Am stabilit asta, da?
Bun, acum să trecem la următorul aspect.
Ce fantezii ai?
Ce-ți dorești?
Ce nu poți tu și-ți pot eu oferi?
Eu am câteva idei, dar le aștept și pe ale tale, cât să ne asigurăm că nu vei uita nopțile cu mine și zilele în care te iubesc mult. Asta meriți, draga mea!

Cauti Servicii De Masaj Erotic?
☏0737534950 – 0737491573 – 0737492822
Masaj erotic Bucuresti Masaj erotic sector 1 Masaj erotic sector 2 Masaj erotic sector 3
Masaj erotic sector 4 Masaj erotic sector 5 Masaj erotic sector 6
Masaj erotic Piata Victoriei – Masaj erotic Piata Universitatii
Masaj erotic Piata Unirii-Masaj erotic Piata Romana-Masaj erotic Piata Alba Iulia
Erotic Masaj Bucuresti – Masaj Erotic Ador Bucuresti – Masaj Erotic Exploziv Ador Bucuresti
Masaj Cu Finalizare Ador Bucuresti
Masaj Fantezie Ador Bucuresti – Masaj Ador Bucuresti – Salon Masaj Erotic Ador Bucuresti
Masajele oferite de Salon Ador sunt de natura Non-Terapeutica si numai pentru relaxare iar orice suma platita este strict pentru masaj.
Salonul Ador Masaj nu ofera servicii de escorta.
Masajul Erotic NU Cuprinde Act SEXUAL
Salonu Ador NU OFERA SERVICII SEXUALE
Toate serviciile sunt oferite la locatia noastra din Bucuresti.
Nu facem deplasari.
Va multumim pentru intelegere!
Fotografiile si textele au fost preluate de pe diferite siteuri folosind motorul de cautare Google!


Comentarii