Înfăţişarea contează

Trăim într-o societate în care înfăţişarea primează, în care ”ambalajul„ este de multe ori mai important decât încărcătura afectivă şi puterea intelectuală.

Parţial sunt de acord cu această idee, un om indiferent de cum arată trebuie să fie prezentabil, să fie curat, aranjat, îngrijit… să nu denote delăsare sau murdărie. Poate mulţi dintre voi nu vă daţi seama, însă nu frumuseţea contează, ci modul în care îţi pui în valoare ceea ce ai; frumos sau nu, important este să te faci plăcut. Avem n exemple de oameni nu tocmai frumoşi fizic dar care prin modul în care au ştiut să îşi pună în valoare puţinul pe care îl au, au ieşit din tiparele persoanelor urâte. Întotdeauna trebuie să adopţi nişte haine avantajoase corpului tău, care să îţi ascundă defectele şi să îţi scoată în evidenţă părţile frumoase şi să te înarmezi cu o atitudine demnă. O atitudine adecvată face mai mult decât 1000 de chipuri frumoase. Nu conteză culoare ochilor, culoarea părului, tenul alb, negru sau galben, forma feţei, înălţimea sau greutatea, ceea ce contează este modul în care te prezinţi. De multe ori frumuseţea devine plictisitoare dacă nu te acompaniezi cu o gândire potrivită, cu o personalitate plăcută. Degeaba eşti frumos dacă nu ştii să vorbeşti, dacă nu reuşeşti să empatizezi.

Ca femeie, indiferent că eşti plinuţă sau slăbuţă, indiferent dacă eşti scundă sau înaltă, indiferent dacă ai sau nu trăsăturile feţei draguţe, ceea ce trebuie tu să faci este să te preocupi de tine, să te pensezi, să îţi ingrijeşti unghiile, părul să fie mereu aranjat, să te îmbraci avantajos corpului tău, să te dai cu un parfum îmbietor, un ruj… să araţi că eşti femeie. Dacă te vei ascunde sub masca hainelor largi şi a delăsării, este foarte probabil să nu ai niciodată ceea ce îţi doreşti. Nici un job la care visezi, nici bărbatul pe care îl iubeşti şi nu vei reuşi să relaţionezi aproape cu nimeni. Doar cei din familie te vor accepta aşa, însă ar trebui să te impulsioneze să faci mai mult în ceea ce te priveşte.

Iar ca bărbat, aceleşi sfaturi, să fii un bărbat îngrijit, să araţi că deşi poate natura nu te-a înzestrat cu cel mai frumos chip sau corp, tu faci toate eforturile să devii mai plăcut.

Aşa că voi afirma sus şi tare că nu există oameni urâţi, atitudinea şi modul în care îţi respecţi corpul, te fac frumos. Eşti urât doar pentru că aşa vrei să fii, pentru că ţi-e silă sau crezi că nu are rost să te mai chinui să te speli, să te îmbraci frumos; crezi că orice ai face oricum nu vei fi băgat în seamă. Nu este aşa. Nimic mai fals de atât. Suntem ceea ce ne dorim să fim, suntem rezultatul strădaniei noastre. Ştiu că poate acum îţi va veni în minte celebra replică: cine mă place, mă place şi-aşa. Ei nu-i chiar aşa. Mintea este stimulată prin privire, iar dacă ochiului nu-i place ce vede, creierul nu va emite acea „îndrăgosteală”, nu vei fi o garanţie în nimic.

Am cunoscut atâţia oameni care deşi poate nu erau nişte tipare de frumuseţi fizice, însă prin modul lor de a fi, prin felul în care se aranjau, deveneau fără doar şi poate nişte fiinţe atrăgătoare. Trebuie să îţi porţi corpul şi ţinuta cu demnitate, să ai o postură impunătoare, să ştii să comunici, să te faci plăcut, să ştii să flirtezi… Atitudinea face toţi banii.

Ştiu că este greu să ieşi din carapacea din care poate ai stat ascuns ani de zile, iar lumea te-a catalogat şi te-a jignit… ai devenit timid, nesigur, ai început să îţi fie teamă să mai încerci să ieşi la suprafaţă. Însă TU poţi, dacă vrei poţi! Fă o schimbare radicală în viaţa ta! Mergi la coafor, schimbă-ţi tunsoarea; schimbă-ţi garderoba, renunţă la hainele vechi, ponosite care nu fac altceva decât să îţi umbrească corpul, ba chiar să îl urâţească; fugi la dentist, aranjează-ţi dinţii; dacă ai probleme cu tenul mergi la dermatolog. Sfătuieşte-te cu oameni care chiar se pricep şi-ţi vor binele, şi fă aceste schimbări… pentru ca nu cumva să devii ridicol. Schimbarea trebuie să fie întotdeauna în acord cu personalitatea ta, dacă tu nu te simţi bine în anumite haine nu le vei purta cu mândrie, te vei simţi jenat şi acest lucru se va vedea. N-are rost să faci schimbări imense de la femeia timidă şi cuminte, la femeia sexy sau fatală. Ia-o încet, dar crede-mă vei deveni fericit. Vei vedea că ţi se deschid alte oportunităţi, lumea te va privi cu alţi ochi. Adevărat că pentru a face asemenea schimbări îţi trebuie bani, însă ca să evoluezi şi să fii mulţumit mai trebuie şi să investeşti. Munceşte, învaţă, fă tot ce este nevoie să evoluezi spiritual, material şi intelectual.

Credeţi-mă, uneori haina chiar face pe om, haina şi modul în care îţi respecţi şi iubeşti corpul, îngrijindu-l. Prin hainele tale, prin accesorii, prin poziţia corpului tău, prin atitudine şi mimică, TU vorbeşti şi exprimi. Da, exprimi voinţă, araţi cât de mult te iubeşti pe tine însuţi, îţi araţi capacitatea, ambiţia şi de ce nu, emani iubire, emani frumos.

O gândire armonioasă are nevoie de un corp pe măsură. Întotdeauna se vede pe tine dacă te iubeşti şi cât te respecţi. Nimic nu e la voia întâmplării, nimic nu se face doar aşa să fie. Totul în viaţă are un scop. Iar scopul tău este să evoluezi, iar evoluţia nu se face decât prin armonia minţii, cu cea a sufletului şi a corpului.

Comentarii

Lasă un comentariu