
Trăim în secolul vitezei, ne grăbim să trăim, ne grăbim să creștem, ne grăbim să ne dezvoltăm și ne grăbim să iubim. Deși aparent suntem în criză financiară, am adânc implementată impresia că defapt suntem într-o continuă foame de iubire. Cu toții căutăm dragostea, cu toții visăm la o iubire idilică și pentru totdeauna, însă dilema este, câți dintre noi avem răbdarea necesară să ne convingem că acea iubire merită și este ceea ce visăm de o viață?!
În graba noastră uităm de detalii, nu observăm semnalele de alarmă care ne sunt de foarte multe ori aruncate în văzul ochilor… nu observăm când merită sau nu să intrăm într-o relație cu sufletul deschis. Mulți dintre noi încă nu știm ce vrem, unii dintre noi vrem aventuri, alții dragoste pură, însă toate trec prin sita vieții. În fuga după dragoste adesea facem greșeli, greșeli pe care le regretăm de cele mai multe ori. Însă toate aceste greșeli au și o parte bună, ne dezvoltăm ca oameni, tragem învățăminte, ne formăm și astfel devenim mai puternici și mai virtuoși.
Ideea este că dragostea, deși este la îndemâna oricui, trebuie să știm să o observăm, să o descoperim, să ne deschidem acelor persoane cu care simțim că rezonăm, cu care empatizăm, cu acei oameni care știm că ar putea să răspundă sentimentelor noastre așa cum noi ne dorim. Deseori ne lovim de eșecuri în dragoste, dar asta nu pentru că am fi niște ghinioniști sau că avem prea multe defecte; ci pentru că sufletul pereche sau jumătatea, cum vreți să o numiți, este întâlnită doar de câteva ori în viață. Noi oamenii suntem capabili să iubim de n ori de-alungul existenței noastre, dar acea jumătate, acea persoană care ne este hărăzită este numai una singură. Ce-ar însemna ca fiecare relație să fie încununată de o dragoste împărtășită, oare iubirea nu și-ar pierde farmecul, oare am mai știi să o prețuim la adevărata valoare?! Eu cred că nu. Ce este bun și frumos, se obține cu multă muncă și dăruire. Și atunci când întâlnim acea persoană trebuie să învățăm să îngrijim acea iubire, să o sporim și să o facem să crească, să avem grijă de ea întocmai ca de o floare fragilă.
În disperarea de a iubi și a fi iubiți alegem persoane care de multe ori ne dezamăgesc, care ne înșeală așteptările și care nu este capabil să ne răspundă așa cum ne dorim. Dar asta nu pentru că nu suntem demni de iubirea celui pe care îl dorim, ci pentru că, poate, ceva mai bun ne așteaptă. Probabil că undeva acolo, stă să apară persoana cu adevărat valoroasă care să merite toată iubirea și dăruirea noastră.
Dar pentru a ne întâlni cu omul potrivit trebuie să învățăm să alegem, să deprindem arta de a observa adevărata iubire și mai ales să învățăm să spunem nu tentațiilor, să avem răbdarea și inteligența necesară pentru a ne ține departe de tot ce ne-ar putea face rău.
Un om care te iubește cu adevărat are răbdare cu tine, te așteaptă și nu pune sexul mai presus de apropierea spirituală. O persoană care are intenții serioase cu tine te pune mai presus de orice, va face tot ceea ce este necesar pentru a te face fericit. O dragoste adevărată implică comunicare neîngrădită, sinceritate, dăruire, devotament, sinceritate, înțelegere, iar presiunile, compromisurile înjositoare și alte neclarități nu își au locul. Nu vă gândiți că totul ar putea fi perfect, orice cuplu trece prin momente tensionante, dar dacă comunici cu sinceritate toate se pot rezolva. Ai încredere în feelingul tău, când simți că ceva este în neregulă, când ești cu sufletul înjumătățit, când ceva nu este cum ar trebui să fie, însemnă că destinul, conștiința sau poate Dumnezeu îți transmite un semnal de alarmă.
Aproape niciodată sexul nu aduce dragostea împărtășită de ambele părți; în schimb conexiunea sexuală dintre două suflete care se iubesc, va face ca relația și iubirea să se consolideze mai puternic și poate mai trainic. Învață să ai răbdare înainte să accepți pe cineva în patul tău, pentru că e posibil că acel om să nu aprecieze gestul tău și să îl ia ca atare. Învață să spui nu, uneori câteva refuzuri potrivite va face ca interesul celuilalt să crească, încearcă să treci prin toate fazele unei iubiri, nu grăbi lucrurile, bucură-te de flirt, bucură-te să cucerești și să fii cucerită, savurează orice atingere de mână, orice gest fin, simte cu toată ființa primul sărut înainte să te hazardezi în vâltoarea unui act sexual pasional. Pasiunea nu este totuna cu dragostea. Iubirea tinde să reziste peste ani dacă o îngrijești cum trebuie, însă pasiunea se poate stinge și în câteva zile.
Iubirea dintre două suflete este atât de sublimă și de vibrantă încât orice altă pasiune piere… de aceea este bine să alegem iubirea și nu calea ușoară a vieții, calea pasiunii și a distracției.
Prețuiește-te și ia cele mai bune decizii pentru bunăstarea ta sentimentală, dragostea nu înseamnă suferință, dar trebuie să îți asumi tot ceea ce te așteaptă. Indiferent ce urmează, iubirea merită să te arunci în brațele ei cu toată ființa…
Comentarii