Nu ne-am certat niciodata. De ce am face-o? Cu mult inainte unul de altul viata ne-a trimis in corzi o data si inca o data si inca o data, ne-a rasfirat in fata tristeti pe care fiecare si le-a dus singur si inima ni s-a strans, gata sa se usuce, atat de ades, ca nu mai credeam ca mai poate, odata, vreodata, cuprinde pe altcineva. Acum, cand miraculos ne e dat sa le ducem in doi si sacul e parca mai usor si umerii mai vrednici si ziua mai zi impreuna si noaptea mai noapte alaturi, cum sa te certi?
Venim intr-o lume pe care intr-un strigat ne grabim sa o numim a noastra si, pentru a pedepsi atata aroganta, prima palma o primim chiar pentru a putea respira. Urmeaza altele si altele, menite sa ne invete sau sa ne dezvete, iar mintea se rasuceste ca un luptator inconjurat din toate partile, incercand sa inteleaga, dar nimeni, niciodata nu iti spune ca e nevoie sa arzi pana te faci scrum ca sa poti apoi sa te inalti, cenusa purtata de vant. Orice ar crede altii, abia de acolo, de sus, e adevarata perspectiva.
Nu ne-am certat niciodata. De ce am face-o? Dupa ani si povesti si fantome si cruci duse in spinare, lectia pe care am invatat-o e ca nu ai dreptul sa vrei il schimbi pe celalalt, nu in ceea ce il face pe el sa fie esential EL si, chiar daca te-ai uita in sufletul lui ca-ntr-o oglinda, nu trebuie sa te astepti sa te vezi pe tine acolo.
Nu ne-am certat niciodata. De ce am face-o? E posibil sa nu mai avem inainte nici timp si nici cuvinte destule intru impacare….
Comentarii