
Sa Exciti o Femeie
Dacă mulți bărbați știu să-și vâre o mână în chiloții femeii, nu toți știu să o satisfacă la nivelul superior.
Că-i mai complicat și necesită alt tip de potență de care, să fim serioși, dispun mai puțini decât cei cărora încă li se ițește instinctul.
Nu-i deloc simplu să-i duci sinapsele la orgasm, iar cu prostii și chestii ieftine nu merge.
De ele, e sătulă.
De fapt, a pierdut o mare parte a timpului, acordând șansa să arăți că poți mai mult .
Rar e unul capabil să o dezbrace și intelectual.
Trebuie să știi cum să o iei, unde să-i plantezi cuvintele, cum să-i mângâi emisferele, când cea stângă, când cea dreaptă, că-s diferite.
Să știi cum să-i vorbești cu mult înainte de apropiere.
E treabă grea!
Trebuie să o atingi mental și emoțional cât și cum îi trebuie.
Nu mai mult, nu mai puțin.
E nevoie de precizie elvețiană, nu ca-n pat.
Aici, la nivel cerebral, este totul sau nimic.
Nu ține expresia ”merge și așa”.
Ori poți, ori pleci și te duci la cele mai ușor de satisfăcut.
Să o exciți mintal ai nevoie de tot ce-i mai bun din tine, trebuie să știi cum să potrivești ritmul, intensitatea, strângerile, palmele peste, profunzimea ei.
Trebuie să știi cum să-i sădești pasiunea, dorințele.
Trebuie să știi cum să-i explorezi și cele mai întunecate colțuri ale minții, fără să-ți fie teamă că nu vei găsi drumul înapoi.
Și…. dacă reușești să o satisfaci, te pot asigura că vei avea lângă tine o femeie de nota zece zero zero.
Pentru că o astfel de femeie îți va oferi tot ceea ce ai nevoie,…. liniște, iubire, dragoste și completare.
Text reluat Adina Moga
Masaj erotic Piata Universitatii
Masaj erotic Piata Unirii
Masaj erotic Piata Romana
Masaj erotic Piata Alba Iulia
Erotic Masaj Bucuresti – Masaj Erotic Ador Bucuresti – Masaj Erotic Exploziv Ador Bucuresti – Masaj Cu Finalizare Ador Bucuresti – Masaj Fantezie Ador Bucuresti – Masaj Ador Bucuresti – Salon Masaj Erotic Ador Bucuresti
Fotografiile si textele au fost preluate de pe diferite siteuri folosind motorul de cautare Google!
Comentarii